Obiceiuri de Moş Nicolae peste tot în lume - de la tradiţia cadourilor şi a  nuieluşei până la superstiţii despre vreme şi noroc click pe poza pentru a mari poza

Obiceiuri de Moş Nicolae peste tot în lume - de la tradiţia cadourilor şi a nuieluşei până la superstiţii despre vreme şi noroc

Numai câteva ore ne despart de prima surpriză a Sărbătorilor de iarnă. În fiecare an, pe 6 decembrie, Moş Nicolae soseşte în toate casele care îl aşteaptă, dăruind copiilor şi adulţilor, deopotrivă, bucurie, cadouri frumoase, speranţă şi voie bună.

Pe cât de darnic şi bun este Moş Nicolae, pe atât de multe poveşti s-au spus despre el: că ar fi protectorul călătorilor, al copiilor, al marinarilor şi al fetelor de măritat, că numele lui este de fapt “Sân-Nicoară” şi că misiunea sa principală este de a păzi soarele.

Oamenii au luat legenda religioasă şi au împletit-o cu tradiţiile şi credinţele păgâne ceea ce a dat un farmec aparte acestei sărbători. Aşa se face că, astăzi, fiecare popor îşi are propriile obiceiuri şi ritualuri de Moş Nicolae.
Pentru că trebuie să umplem cumva aceste ore de emoţie şi nerăbdare până la întâlnirea cu Moş Nicolae, citeşte-i mai jos povestea, aşa cum a fost scrisă ea atât aici, la noi, cât şi în alte ţări din lume.

Sfântul Nicolae şi legenda celor trei fete sărace

Legenda lui Moş Nicolae vine de fapt de la Sfântul Nicolae, despre care se ştie că a trăit în secolul IV, în sudul Turciei. Nicolae provenea dintr-o familie bogată de creştini, iar după moartea părinţilor săi a împărţit totul săracilor.
Pentru că propovăduia Creştinismul, acesta a fost mulţi ani întemniţat, dar în vremea împăratului Constantin, Sfântul Nicolae a fost numit arhiereu, urmând apoi o serie de minuni spectaculoase.
Una dintre cele mai cunoscute este cea legată de cele trei fete sărace. Se spune că, în acea vreme, sfântului i-a cerut ajutorul un nobil sărac care, din cauza dificultăţilor materiale, nu-şi putea mărita cele 3 fete. Drept răspuns, Sfântul Nicolae a lăsat la uşa casei lor câte un săculeţ cu aur pentru fiecare fată, ascultându-le, astfel, rugămintea.

De aici până la tradiţia Moşului bătrân şi bun care lasă daruri la uşa casei nu a fost decât un pas.

Tradiţii şi superstiţii de Moş Nicolae în România

Eşti curios să afli care sunt cele mai întâlnite şi populare obiceiuri de Moş Nicolae la noi în ţară? Avem o mulţime, de la tradiţii religioase până la superstiţii legate de vreme, recoltă şi bunăstare.

- Vei avea noroc, iar anul va fi unul roditor dacă crenguţele tinere, puse în apă de Moş Nicolae şi păstrate la căldură înmuguresc sau înfloresc până la Anul Nou.

- De Sfânt Nicolae începe iarna cu adevărat. Explicaţia e simplă: Moş Nicolae îşi scutură barba şi aduce ninsoarea. Dacă asta nu se întâmplă, românii au două interpretări: fie iarna va fi una lungă şi grea, fie Moş Nicolae a întinerit. În general, însă, e bine să avem ceva zăpadă pe 6 decembrie pentru că ea anunţă o iarnă scurtă şi blândă.

- În cazul în care crezi că ţi s-au făcut farmece şi vrăji în dragoste, în această zi e bine să te rogi Sfântului Nicolae pentru că se se crede că el are puterea de a le alunga şi dezlega.
- Asemeni unui personaj de poveste, în credinţă populară Moş Nicolae are imagine bine definită: apare pe un cal alb (pentru că aduce iarna şi prima zăpadă), este protectorul orfanilor, al văduvelor, al copiilor şi al fetelor de măritat, este stăpânul apelor, deci îi ajută pe marinari şi călători. În plus, numele “Nicolae” vine din grecescul “Nikolaos” –
biruinţă, victorie – fapt pentru care mulţi cred că sfântul este şi protectorul soldaţilor în timp de război.
- Startul colindelor de Sărbători se dă în ziua de Moş Nicolae. În mediul rural, se obişnuieşte ca în această seară tinerii şi bătrânii să se adune şi să facă repetiţii pentru colindele de Crăciun.
- În cinstea Sfântului Nicolae, în Moldova şi Oltenia, oamenii pregătesc o masă cu mâncăruri de post şi cheamă preotul să le binecuvânteze. De altfel, în Bucovina, în aceeaşi zi se obişnuieşte să se facă parastas pentru cei care au murit înecaţi, ştiindu-se faptul că Sfântul Nicolae este şi protectorul marinarilor şi al pescarilor.

Tradiţii şi superstiţii de Moş Nicolae peste tot în lume

Moş Nicolae nu ajunge numai la noi, ci la toţi copiii din lume. Fiecare ţară are obiceiuri diferite, dar la fel de interesante.

- În Germania, Moş Nicolae are în spate un sac cu cadouri şi în mână o nuieluşă. Copiii pregătesc cu o seară înainte scrisori pentru Moş şi lasă pe masă câţiva morcovi pentru caii sau renii moşului. Aici, copiii neastâmpăraţi primesc nuieluşe, cărbuni şi cartofi.
- În Olanda, Moş Nicolae este numit Sinterklaas şi, în loc de reni şi spiriduşi, acesta este ajutat de Zwarte Piet (Petru cel Negru). Olandezii cred că Sinterklaas este originar din Spania, locul în care îi ia cu el şi pe copiii neascultători. Spre deosebire de alte ţări, în Olanda se obişnuieşte ca cei mici să primească în dar monede de ciocolată.
- Dacă în Germania Moşul este aşteptat cu scrisori şi morcovi, în Danemarca copiii îl îmbunează pe Moş Nicolae cu lapte şi budincă de orez.

Oriunde ai fi în această seară şi în oricare dintre aceste tradiţii ai crede, un lucru e sigur: la noapte, Moş Nicolae va trece pe la fiecare dintre noi. Cu cadouri, bunătăţi, nuieluşe, bucurie sau speranţă – nici nu contează atât timp cât de dimineaţă vei găsi ceva în ghetuţe. Se continuă astfel magia unei poveşti magice care va dăinui atât timp cât pe acest Pământ vor exista copii.


A fost de ajutor?    


remi online pe tabla gratis

Comentarii

Nou pe magicjoly.ro

Mancare de legume și piept de pui - o rețetă potrivită în dieta FODMAP
Colțul fetelor

Mancare de legume și piept de pui - o rețetă potrivită în dieta FODMAP

O rețetă gustoasă, simplă, ușor de preparat, perfectă și pentru cei care țin dieta FODMAP.

Mai mult
Jocuri online care au depasit bariera de limbaj
Colțul fetelor

Jocuri online care au depasit bariera de limbaj

Jocuri online care au depasit bariera de limbaj: candy crush saga, angry birds, rummy online

Mai mult