E dimineață. Te trezești cu noaptea în cap și în minte ți se desfășoară deja lista cu lucruri interminabile pe care le ai de făcut în acea zi. Pregătirea copiilor pentru școală, micul-dejun, ultimele acte pentru la serviciu, hainele soțului care trebuie să arate, cum altfel, impecabil.
Târziu, pe ultima sută de metri, în casă se face liniște, semn că ai rămas singură. Te privești în oglinda din baie, îți ridici părul într-un coc în vârful capului și începi să te machiezi. În timp record ești gata. Surprinzător, hainele alea nu chiar ultima modă stau bine pe tine, machiajul ți se potrivește de minune, iar filmulețul motivațional de pe Facebook chiar și-a făcut efectul.
Cu toate astea, înainte de a ieși pe ușă, te mai uiți o dată în oglinda din hol, de parcă ai uitat ceva. Åži da, îți amintești. Iei sticluța de parfum de pe etajeră și dai 2 pufuri așa, discret, cât aroma aia să ajungă pe piele și numai puțin pe haine. Zâmbești. Acum poți pleca.
Ajungi la serviciu, începi lucrul, mai răspunzi la câteva sms-uri de la soț și copii, intri în ședință, te străduiești să îți duci la bun sfârșit sarcinile în cele 8 ore de lucru și, din când și când, mai vorbești cu colegii.
Toți te răsplătesc cu zâmbete largi și calde. Uneori, câte unul mai face o remarcă flatantă despre cât de bine arăți și ce energie bună emani în jurul tău. Râzi în sinea ta. Dacă te-ar fi văzut ei cu doar câteva ore înainte…
Inspiri adânc și simți din nou parfumul. Parfumul tău. Adierea aceea pe care ți-ai ales-o într-o zi de iarnă sau primăvară, în concordanță cu personalitatea ta. Ai dorit-o florală, doar freziile sunt floriile tale preferate sau condimentată pentru că da, caracterul tău puternic trebuia să fie reflectat și astfel. În plus, niciodată nu ai renunțat în a visa la călătoria exotică în îndepărtata Indie.
Ziua de lucru se încheie și ajungi grăbită acasă. La fel de multă agitație, la fel de multe sarcini pentru tine. Te schimbi în ceva comod, îți lași părul răvășit pe spate pentru că știi că așa le place copiilor și soțului tău și începi să te porți și tu ceva mai jucăuș că doar asta face o mamă și o soție bună. Transformă casa în căminul cu cea mai frumoasă atmosferă.
Faceți teme, popcorn, vă uitați la filme, vă certați în privința orei de culcare, după care luminile se sting.
Ajungi din nou în brațele lui, acolo unde poți renunța la tot: la griji, anxietăți, probleme și haine. Târziu în noapte, când ești deja copleșită de oboseală, tot mai simți discret o notă a parfumului care te-a însoțit toată ziua. Între vis și realitate, gândești că da sticluța aceea de pe noptieră nu e una obișnuită, ci e doza ta zilnică de magie. Mica ta armă secretă care te ajută nu doar să le faci pe toate, ci să îți păstrezi, printre atâtea capcane, feminitatea.
Comentarii